Brașovul este prin excelență un loc al multiculturalității. Orașul afost fondat de coloniștii sași, având trei suburbii în afara zidurilor „Cetăţii”, „una locuită de români, cealaltă de maghiari şi a treia de ţărani saşi”, după cum arăta umanistul și reformatorul sas, Johannes Honterus, la mijlocul secolului al XVI-lea. Caracterul urban al „Cetății Brașovului” atestată sub numele de Corona, în anul 1235, este demonstrat  încă de la fondare de amplasarea sa pe Valea Tâmpei, lipsită de teren agricol. Suburbiile aveau să păstreze până târziu trăsături preponderent rurale, reflectate şi în arhitectură. “Braşovul Vechi” (Altstadt, Óbrassó) s-a constituit în jurul reşedinţei senioriale de pe dealul Sfântul Martin și al bisericii Sfântul Bartolomeu, ridicată după invazia mongolă din 1241, cu cetatea Sprenghi. Spre est, cartierul „Blumăna” (Blumenau, Bolonya) era locuit în principal de secui. Spre vest, se află vechiul cartier românesc al „Şcheilor Braşovului” (Obere Vorstadt, Belgerei, Bolgárszeg), având drept centru spiritual Biserica Sfântul Nicolae (1399) şi şcoala, ridicate şi extinse de-a lungul timpului cu aportul domnitorilor de dincolo de Carpaţi.

Personalitățile care au trăit la Brașov, marcându-i viața culturală și artistică sunt evocate de case memoriale, plăci comemorative, muzee, galerii de artă, monumente istorice și de for public sau de denumirile străzilor, care alcătuiesc acest itinerariu.